Adesea se spune că, sportivii de performanță sunt protejați de negativismul societății. Totuși, cred că vocea noastră ar trebui să fie mai bine auzită, deoarece noi, sportivii, reprezentăm adevărații ambasadori ai acestei țări!
În ultimele zile, am citit atât de multe articole încât simt că mi s-a obosit sufletul. Este imposibil să treci cu vederea toate părerile împărțite din societatea noastră. Unele sunt bine gândite, bazate pe informație și educație, însă altele sunt susținute doar de voci ridicate, care par să dețină adevărul.
Se spune că adevărul este vizibil doar pentru cei care au ochi să vadă, urechi să audă și minte să înțeleagă. Privind în trecut, istoria noastră ne oferă nenumărate lecții, însă întrebarea esențială rămâne: știm să le aplicăm? România de astăzi, liberă și conectată la o lume globalizată, are nevoie mai mult ca niciodată de înțelepciune și discernământ pentru a-și asigura viitorul.
În perioada pașoptistă Kogălniceanu spunea că, românii au nevoie de originalitate. Este o afirmație la fel de valabilă și azi, într-o lume care ne copleșește cu ritmuri haotice și tentații de a ne pierde identitatea. Originalitatea noastră s-a născut din împletirea dacilor cu romanii, un popor care, chiar și în urma unei înfrângeri, a știut să-și păstreze esența și să construiască ceva nou. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă bătălia de la Sarmizegetusa ar fi fost câștigată? Cine am fi fost astăzi?
Un lucru rămane cert: România rămâne caracterizată ca un popor de luptători.
Până și cronicile străine au surprins această trăsătură de-a lungul secolelor.
Românul s-a remarcat prin înțelepciune, dovedind inteligență și curaj în gestionarea momentelor de criză. Sigismund de Luxemburg scria despre poporul nostru că, „Acesti valahi sunt cei mai viteji și mai neînfricați dintre toți creștini!”, iar Paolo Giovo a surprins că, „Acești oameni, deși săraci și lipsiți de apărare, sunt mai curajoși decât alții, căci cu arme rudimentare reușeșc adesea să înfrunte armate bine echipate.”
Curajul nostru a fost întotdeauna recunoscut și admirat de cei care ne-au privit istoria. Am demonstrat de nenumărate ori că suntem un popor care își apără valorile și pământul, indiferent de piedici. Totuși, curajul de unul singur nu este suficient. Fără cunoaștere și fără dorința de a căuta informații, curajul riscă să rămână doar un impuls lipsit de direcție. Istoria ne-a arătat că cele mai mari biruințe au fost obținute nu doar prin forță, ci prin înțelepciune, prin planificare și printr-o profundă înțelegere a contextului. Adevărata putere vine atunci când îmbinăm curajul cu educația, când avem curajul să ne informăm și să luăm decizii bazate pe cunoaștere. Numai astfel putem construi un viitor solid, care să fie demn de sacrificiile făcute de cei dinaintea noastră.
Istoria ne-a oferit și exemple de lideri care au pus binele țării mai presus de propriile interese. Regele Ferdinand I, deși născut pe alte meleaguri, a demonstrat o loialitate neclintită față de România. În timpul Primului Război Mondial, Ferdinand a ales să intre în război de partea Antantei, deși Germania, țara sa de origine, făcea parte din Puterile Centrale. Această decizie a însemnat nu doar să își înfrunte propria familie, ci și să își asume riscul imens al unui conflict devastator pentru a susține idealul unirii tuturor românilor. Aceasta este o lecție valoroasă despre sacrificiu și loialitate față de un ideal mai mare decât sine. Dacă un străin s-a gandit la viitorul României, noi cei nascuti aici, de ce nu ne-am putea gândi?
De asemenea, Regina Maria, supranumită „Mama tuturor românilor,” este un alt simbol al perseverenței și iubirii pentru această țară. Nu s-a oprit în fața obstacolelor politice și a luptat neobosit pentru recunoașterea unirii Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei. Fermitatea ei este reflectată în celebra replică adresată premierului francez Georges Clemenceau, numit „Tigrul” politicii europene, care inițial a refuzat să o primească. Regina Maria a răspuns fără ezitare: „Atunci, spuneți-i că voi fi la ușa lui la ora 6 dimineața și voi aștepta până mă va primi!”. Perseverența și tenacitatea ei au impresionat întreaga Europă, iar ea a devenit un simbol al diplomației și al farmecului care pot influența deciziile în momente cruciale.
Următorii ani au modelat România prin încercări grele și momente de glorie. Totuși, o întrebare persistă: de ce a fost nevoie de revoluția din 1989? Dacă oamenii erau atât mulțumiți, de ce s-a ajuns la un asemenea punct de cotitură? Oamenii care au murit pentru o schimbare si pentru un viitor cu drepturi chiar au vrut să își riște viețile degeaba?
Câte frustrări și nedreptăți s-au acumulat până când paharul s-a umplut și a început să dea pe dinafară?
Astăzi, România este liberă. Avem drepturi, acces la informație, oportunități – toate la un clic distanță. Totuși, paradoxal, lipsa de educație și dezinteresul față de cunoaștere persistă. Dacă în trecut oamenii luptau pentru acces la educație și informatie, acum ele ne înconjoară, însă mulți dintre noi aleg să le ignore.
Este vital să ne cultivăm discernământul. Nu orice oportunitate este benefică, la fel cum nu orice voce ridicată spune adevărul. În loc să ne concentrăm pe ceea ce ne lipsește, ar trebui să prețuim ceea ce avem și să recunoaștem eforturile care au fost făcute pentru a ajunge aici, dar de multe ori uităm să privim dincolo de propriile neajunsuri. Imaginează-ți o scenă simplă, dar plină de semnificații: îți doresti o mașină si te simți nedreptățit sau lipsit de confort pentru că nu poti avea decât o bicicletă cu care te poți deplasa. Însă, chiar lângă tine, un băiat într-un scaun cu rotile te privește în tăcere, cu ochii plini de dorință. Pentru el, mersul pe bicicletă nu ar fi o povară, ci un vis împlinit.
Viața nu este întotdeauna dreaptă și ne oferă perspective diferite, dar în fiecare dintre noi există puterea de a prețui ceea ce are, de a construi mai mult și vor exista mereu tipologii de oameni, pentru a căuta în fiecare dintre noi aprecierea pentru sine si totodată, pentru celălalt.
Acum, trebuie să fim vigilenți și să privim cu atenție la ceea ce se află dincolo de ușă!
România, ca o casă a cărei uși a rămas parțial deschisă, trebuie să își ascută auzul și să își limpezească privirea. În lumea contemporană, globalizată și adesea imprevizibilă, nu toate bătăile sunt ceea ce par. „Capra cu trei iezi” este mai mult decât o poveste pentru copii… este o lecție despre discernământ, încredere și responsabilitate.
În poveste, lupul se maschează în figura maternă, una de încredere absolută. În lumea reală, „lupii” pot fi actori economici, politici sau sociali care se prezintă sub măști prietenoase, ademenind cu promisiuni frumoase sau aparent binevoitoare. Românii trebuie să analizeze fiecare propunere care li se face, fie că vine din partea partenerilor externi, organizațiilor internaționale sau chiar din propriul context intern.
Fiecare bătaie la ușă reprezintă o decizie strategică. Prudența și vigilența nu înseamnă respingerea totală a schimbării, ci evaluarea atentă a consecințelor. În poveste, cei trei iezi sunt avertizați, însă doar unul înțelege și ascultă cu adevărat. România, prin lecțiile istoriei, trebuie să fie acel „ied înțelept” care înțelege că supraviețuirea și prosperitatea cer curaj, dar și înțelepciune.
Ce putem face?
Este vital ca cetățenii să fie educați în spiritul gândirii critice și să înțeleagă complexitatea lumii în care trăiesc.
Deciziile strategice nu pot fi luate pe grabă, iar fiecare bătaie la ușă trebuie analizată cu rigoare, prin prisma intereselor naționale și a valorilor fundamentale!
Concluzie
Noi suntem România, trebuie să rămânem responsabili, și a privi dincolo de ușă nu înseamnă a suspecta totul, ci a îmbina prudența cu deschiderea, astfel încât poporul să crească într-un mediu sigur, dar conectat la lumea largă. Istoria noastră ne oferă exemple valoroase de sacrificiu și voință. Acum este rândul nostru să fim vigilenți, să înțelegem adevărul și să luăm decizii care vor onora eforturile celor care au luptat înaintea noastră.
Înțelepciunea constă în a deosebi adevărul de aparențe și în a lua deciziile care vor duce țara către un viitor mai bun!
Rise With The Waves 